Codul MySMIS al apelului: PRC/685/PRC_P8/OP5/RSO5.1/PRC_A44
Perioada de depunere a proiectelor: 30.06.2025, ora 12:00 – 27.02.2026, ora 12.00
Alocarea financiară corespunzătoare acestui apel este de 45.542.969 euro, din care sprijin FEDR 39.648.986 euro și 5.893.983 euro finanțare de la bugetul de stat.
Apelul este de tip necompetitiv cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare.
Bugetul alocat apelului de proiecte este de 45.542.969 euro.
Solicitanți eligibili:
- Unități administrativ-teritoriale – Municipiu
- Forme asociative – parteneriate, având ca lider de parteneriat unitatea administrativ-teritorială Municipiu
Parteneri eligibili în cadrul acestui apel de proiecte pot fi: unitățile administrativ-teritoriale județ/ orașe/ municipii/ comune din zona funcțională urbană/ zona metropolitană, dar și unități de cult sau ONG-uri ( asociații și fundații).
Se va avea în vedere, în mod obligatoriu, faptul că orașele/municipiile/comunele din zona funcțională urbană a municipiului/zona metropolitană a municipiului, cu care se încheie parteneriate pentru depunerea și implementarea în comun a proiectelor trebuie să fi făcut parte din zona de studiu comună a S.I.D.U aferent respectivului municipiu/municipiu reședință de județ.
Valoarea eligibilă a proiectelor care vor fi depuse se va încadra în limitele următoare:
- minimum 500.000 euro și maximum 27.671.504 euro
ACTIVITĂȚI ELIGIBILE:
- ACTIVITĂȚI AFERENTE ACTIVITĂȚII DE BAZĂ
A. Activități care vizează regenerarea spațiilor publice, inclusiv asigurarea sistemelor de securitate a cetățeanului
Nu este eligibilă amenajarea de spații publice urbane destinate unor activități comerciale sau de alimentație publică (ex: terase, restaurante, activități de comerț, etc).
B. Activități privind conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural istoric precum și dezvoltarea infrastructurii din domeniul cultural
C. Activități specifice infrastructurii de turism și promovare a unor nișe turistice,
Acest tip de intervenții vor trebui justificate în scopul punerii în valoare a obiectivelor/atracțiilor turistice și vor conduce la îndeplinirea obiectivului specific prin creșterea numărului anual de vizitatori/ turiști.
D. Activități auxiliare investiției de bază
- Modernizarea/reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aflate în corpul spațiilor publice urbane regenerate, aferente proiectului;
- Modernizare/reabilitare parcări: parcările nu pot face obiectul unei investiții de sine stătătoare, finanțarea lor fiind parte a spațiului care face obiectul proiectului, fără a crește numărul locurilor de parcare existente;
- Construire/modernizare/reabilitare de clădiri/imobile (utilități anexe) de mici dimensiuni având ca destinație toalete publice, facilități aferente terenurilor de sport de mici dimensiuni, grupuri sanitare, puncte de informare, indicatoare, pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic aferent obiectivului care face obiectul proiectului;
- În situații excepționale, crearea/ reabilitarea/ modernizarea străzilor/ căilor de acces aferente spațiului public care face obiectul proiectului/către obiectivul de patrimoniu/ infrastructura culturală reabilitată/ principalele obiective turistice au modernizarea străzilor urbane adiacente terenurilor supuse intervențiilor Amenajări peisagistice pentru evidențierea obiectivului de patrimoniu reabilitat;
- Amenajarea zonelor de protecție prin delimitarea și împrejmuirea obiectivelor de patrimoniu (acolo unde este cazul);
- Îmbunătățirea accesului către resursele turistice/culturale/patrimoniu, prin: marcarea de trasee turistice/itinerarii culturale la obiectivele turistice de patrimoniu reabilitate
- ACTIVITĂȚI CONEXE ACTIVITĂȚII DE BAZĂ
E. Activități soft vizând realizarea obiectivului specific privind promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane
E1. Activități de creștere/dezvoltare a capacității administrative a beneficiarilor și de cooperare interregionale, transfrontaliere și transnaționale, inclusiv cu parteneri din statele care compun regiunea Dunării.
E2. Alte activități de tip soft vizând campanii de informare către populația din zona vizata de proiect privind avantajele obținute în urma implementării proiectului, activități de marketing și promovare turistică, activități de digitalizare, aplicații informatice specifice persoanelor cu dizabilități
F. Activitățile de proiectare și consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare și managementului implementării proiectului, activitățile aferente auditului financiar al proiectului, activitățile de informare și publicitate.
