Prima etapă a competiției Best Tourism Villages 2026, organizată de Organizația Mondială a Turismului (UN Tourism) este deschisă.
În România, partenerul Organizației Mondiale a Turismului este Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului care a lansat concursul național în urma căruia vor fi selectate, pe baza dosarelor depuse, dar și a vizitelor în teren a unei echipe de specialiști, satele care vor reprezenta România în competiția mondială.
În Regiunea Centru dezvoltarea turismului rural este o direcție de dezvoltare economică ce preocupă deopotrivă autoritățile publice, ONG-urile și agenții economici. Destinații ca Viscri, Rimetea, Saschiz, Rășinari, Izvorul Mureșului, Zăbala au deja renume, dar există și comunități rurale emergente pe scena turismului rural. Toate valorifică zestrea antropică și naturală care oferă turiștilor zone de bucurie sufletească și relaxare.
Din 2007 până acum, prin programele operaționale regionale 2007 – 2013, 2014 – 2020 și prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027 au fost și sunt susținute proiecte cu finanțare nerambursabilă europeană prin care se restaurează monumente istorice, se reabilitează căile de acces către obiective sau se investește în infrastructura de turism, crescând atractivitatea, accesibilitatea și siguranța în destinații de turism rural sau slow turism.
Găsim în lista obiectivelor din regiune:
- Proiecte finanțate prin POR 2007-2013: pârtie de schi în comuna Jina, modernizarea Salvamont Harghita, restaurarea bisericilor fortificate din Gârbova (Alba), Criț, Bunești, Meșendorf, Cincșor (județul Brașov), Archita, Apold, Cloașterf (județul Mureș), Dealu Frumos, Netuș, Stejăriș, Curciu, Ighișu Nou, Valchid, Mălăncrav, Cârța, Ațel (județul Sibiu).
- Proiecte finanțate prin POR 2014 – 2020: restaurarea Bisericii de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” Geogel și conservarea, reabilitarea și promovarea Bisericii Evanghelice din Câlnic, componentă a ansamblului protejat UNESCO (ambele din județul Alba); lucrări de reparații și introducere în circuitul turistic a bisericilor fortificate din Sânpetru, Seliștat, Vulcan, Cincu (toate din județul Brașov, a bisericilor fortificate din Aita Mare, Dalnic, Lemnia (toate din județul Covasna, a Bisericii fortificate din Rugănești (comuna Simionești, județul Harghita), a bisericii fortificate din Saschiz (județul Mureș), bisericilor fortificate din Ruja, Șaroșul de Târnave, Șeica Mică (județul Sibiu), reabilitarea conacului Henter din comuna Sântimbru (județul Harghita), dezvoltarea infrastructurii stațiunii Bazna (județul Sibiu).
- Proiecte care se finanțează prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027: Restaurarea și revitalizarea bisericilor ortodoxe din Ampoița (Meteș) și Horea din județul Alba, a bisericii ortodoxe din Viștea de Jos și a bisericii fortificate din Homorod (județul Brașov), bisericilor fortificate din Batoș și Periș (Județul Mureș), și a bisericii fortificate din Richis (județul Sibiu).
- Foarte importante sunt trei proiecte majore, în valoare de peste 10 milioane de euro fiecare, prin care se crește atractivitatea a trei din cele 10 situri UNESCO din Regiunea Centru: Viscri, Saschiz și Biertan.
- În Munții Hășmașul Mare, în Munții Făgăraș, Lotru și Cindrel se investește în creșterea siguranței turiștilor, iar în Munții Bodoc se construiește un observator.
Dosarele se pot depune până în data de 4 mai, prin e-mail la adresa iulia.dangulea@mturism.ro.
Informații despre regulamentul concursului se găsesc la adresa: https://economie.gov.ro/wp-content/uploads/2026/03/regulament-concurs-BTV.2026.pdf





