Un nou proiect finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027 demonstrează că investițiile europene pot schimba în mod concret viața comunităților locale. Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și UAT Comuna Valea Lungă au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare moderată cămin cultural localitatea Tăuni, comuna Valea Lungă, județul Alba”, investiție prin care una dintre clădirile reprezentative ale comunității va fi modernizată și readusă în circuitul activităților culturale și sociale.
Proiectul are o valoare totală de 2.905.535,74 lei, iar finanțarea nerambursabilă acordată este de 1.741.718,36 lei, din care 1.510.674,09 lei reprezintă contribuția Fondului European de Dezvoltare Regională.
În următorii doi ani, până în mai 2028, căminul cultural din localitatea Tăuni, localitatea Valea Lungă, județul Alba, va trece printr-un amplu proces de reabilitare și eficientizare energetică, menit să transforme o clădire cu un consum ridicat de energie într-un spațiu modern, confortabil și adaptat nevoilor actuale ale comunității.Prin investiția propusă vor fi realizate lucrări complexe de modernizare, de la izolarea termică a clădirii și înlocuirea tâmplăriei exterioare, până la modernizarea instalațiilor electrice și termice, refacerea acoperișului și amenajarea spațiilor interioare. Proiectul include, de asemenea, lucrări pentru creșterea siguranței în exploatare, conformarea la cerințele ISU, amenajarea grupurilor sanitare și implementarea unor sisteme moderne de supraveghere și semnalizare.
„Investițiile în infrastructura culturală din mediul rural înseamnă, înainte de toate, investiții în comunitate și în calitatea vieții oamenilor. Prin acest proiect, locuitorii din Tăuni vor beneficia de un spațiu modern și eficient energetic, capabil să găzduiască activități culturale și sociale în condiții corespunzătoare. Programul Regiunea Centru continuă astfel să sprijine dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale și valorificarea infrastructurii publice existente”, a declarat Simion Crețu, director general al Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.
Rezultatele estimate evidențiază impactul direct al investiției asupra eficienței energetice a clădirii: consumul anual de energie primară va scădea la mai puțin de jumătate față de cât se înregistrează acum, de la 142,15 MWh/an la 60,12 MWh/an, iar emisiile de gaze cu efect de seră se vor reduce semnificativ, de la 23,71 tone CO2 echivalent/an la 8 tone CO2 echivalent/an, adică doar la o treime din cât poluează în prezent.
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt locuitorii satuluiTăuni, iar indirect întreaga comunitate a comunei Valea Lungă, prin îmbunătățirea infrastructurii publice și reducerea costurilor de funcționare ale clădirii.
Prin această investiție, ADR Centru și administrația locală din Valea Lungă contribuie la transformarea unui spațiu cu valoare simbolică pentru comunitate într-o clădire adaptată standardelor actuale de eficiență energetică și funcționalitate. Proiectul reflectă direcția urmărită prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027: investiții care răspund nevoilor reale ale comunităților și care generează beneficii pe termen lung pentru locuitori și pentru dezvoltarea locală.
_______________________________________________________________________
Pentru mai multe detalii, puteti consulta fisa de proiect atasata.
Daca doriti informatii în timp real despre PR Centru si alte oportunitati, puteti instala aplicatia PRoCentru disponibila pe Android sau iOS. Pe website-ul programului www.regiocentru.ro, în sectiunile Implementare Program sau Comunicare, gasiti mai multe situatii, informari, harta contractelor si listele de beneficiari.





