Municipiul Odorheiu Secuiesc își construiește cu perseverență reputația unei destinații de vacanță, consolidând în același timp, contribuția turismului în dezvoltarea economică a localității. Acestui obiectiv i se subsumează și investiția în infrastructura verde-albastră, respectiv în amenajarea malurilor râului Târnava Mare pentru agrement și relaxare. Pentru finanțarea acestei investiții, edilii din Odorheiu Secuiesc au semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritate de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027 un contract de peste 5 milioane de lei.
Proiectul „Amenajarea malului Târnavei Mari în zona Parcului Central – Zona Budvar, pistă de biciclete, alee pietonală” este finanțat prin Prioritatea 3: „O Regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.3 – Investiții în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional – municipii Apel 2 a PR Centru. Valoarea totală a proiectului este de 5.190.905,10 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 3.575.544,99 lei, valoarea finanțării nerambursabile de la Bugetul de Stat este de 546.848,05 lei. Diferența dintre valoarea totală și cele două finanțări nerambursabile este reprezentată de contribuția beneficiarului. Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna iulie 2028.
„În Regiunea Centru, a cărei poziție de prim rang în privința atractivității turistice se consolidează continuu cu fonduri din PR Centru, autoritățile publice aleg tot mai des să folosească și să extindă atuurile de acest fel, rafinând investițiile publice. La Odorheiu Secuiesc, oraș aflat în preajma parcului Mini Transilvania, a potecii Porților Secuiești și pe al cărui teritoriu se află Capela Inima lui Isus și vestigiile unei cetăți medievale, ultimele două beneficiind de finanțări europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 pentru restaurare și punere în valoare, edilii sporesc atractivitatea, estetica și confortul urban printr-o investiție de amenajare a malurilor râului Târnava Mare. Cu această investiție valoarea totală a investițiilor cu fonduri europene atrase de municipiul Odorheiu Secuiesc din 2007, prin programele de finanțare administrate de ADR Centru, este de aproximativ 110 milioane de lei. Din aceste suma nu s-a finanțat numai restaurarea celor două monumente pe care le-am amintit, ci și reabilitarea tramei stradale în centrul municipiului, construirea unui așezământ de protecție socială și reabilitarea energetică a unor ansambluri de locuințe colective”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
Proiectul contractat urmărește modernizarea infrastructurii verzi-albastre pe o suprafață totală de 3,2 hectare. În Odorheiu Secuiesc, traseul râului a jucat un rol important în formarea localității, aceasta din urmă dezvoltându-se de o parte și de alta a râului și a circulației principale care deservește teritoriul. Cu toate acestea, orașul s-a dezvoltat fără a valorifica potențialul reprezentat de râul Târnava Mare care tranzitează zona urbană pe direcția Nord-Est – Sud-Vest.
În cadrul proiectului se va realiza toaletarea vegetației existente, supra-însămânțarea malurilor cu specii perene și sistem radicular extins pentru a preveni eroziunea, îndepărtarea obiectelor străine, plantarea de arbori și arbuști pereni, dar și de specii semi-acvatice. Se vor reamenaja aleile pietonale și se vor amenaja piste de biciclete, iar sistemul de iluminat va fi eficientizat în perspectiva reducerii consumului de energie electrică. De asemenea, se vor amplasa bănci și va fi amenajată o grădină aromatică și un traseu senzorial.
Beneficiarii investiției sunt cei peste 36.000 de locuitori ai municipiului Odorheiu Secuiesc, agenții economici și turiștii care astfel vor avea oportunități extinse de relaxare.
__________________________________________________________________________________
Pentru mai multe detalii, puteți consulta fișa de proiect atașată.
Dacă doriți informații în timp real despre PR Centru și alte oportunități, puteți instala aplicatia PRoCentru disponibilă pe Android sau iOS. Pe website-ul programului www.regiocentru.ro, în secțiunile Implementare Program sau Comunicare, găsiți mai multe situații, informări, harta contractelor și listele de beneficiari.














