Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul ”Regiunea Centru” (PR Centru) 2021-2027, lansează apelul prin care spijină realizarea de clustere inovative, în cadrul Intervenței 1.2.2 Clustere inovative.

Alocarea financiară pentru acest apel de proiecte este de 11.664.904 Euro, din care sprijin FEDR 9.915.168 euro și 1.749.736 euro finanțare de la bugetul de stat. Apelul este de tip competitiv, cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare. Solicitanți eligibili sunt entitățile de management a clusterului sau parteneriatele între entitățile de management a clusterului, în calitate de lider de parteneriat, și microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care au statutul de membri al clusterului.

”Clusterele Regiunii Centru se confruntă cu provocări privind dinamizarea mediului de afaceri și difuzarea inovării (cercetarea-dezvoltarea-inovarea / CDI). Una dintre cauzele acestor provocări este și gradul scăzut de integrare a întreprinderilor în cadrul lanțurilor valorice și nivelul deficitar de integrare a ecosistemului regional de cercetare în spațiul CDI național și european. Regiunea Centru a rămas un inovator emergent, relativ modest, cu performanțe variabile în timp, chiar cu tendințe de scădere, dar cu un potențial inovativ sub-utilizat, dacă avem în vedere profilul industrial accentuat.

Pornind de la aceste realități, bugetul alocat prin Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027 va susține crearea de clustere inovative, deoarece astfel de structuri ar putea susține companiile membre să fie mai inovative, să se concentreze pe creșterea competitivității internaționale, având la dispoziție infrastructura hard si soft corespunzătoare sectoarelor lor industriale. Regiunile care au clustere puternice atrag mai mult capital de risc decât alte regiuni, iar clusterele puternice creează un nivel ridicat de antreprenoriat.

Un cluster inovativ reprezintă o concentrare geografică de companii interconectate, de instituții de învățământ, centre de cercetare și alte entități conexe, dintr-un anumit domeniu, care colaborează pentru a stimula inovarea. Prin rețelele create de clustere regionale pe care le finanțăm, construite în funcție de punctele forte ale regiunii, va crește competitivitatea economică, facilităm transferul tehnologic și vom sprijini IMM-urile să acceseze fonduri și lanțuri valorice avansate”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Pentru mai multe informații, se poate accesa link-ul: https://www.regiocentru.ro/actiuni/clustere-inovative-1-2-2/.  

Cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/2021+, link: https://mysmis2021.gov.ro/.

Experții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din cadrul Serviciului Helpdesk vă pot oferi gratuit informații referitoare la Programul Regiunea Centru, precum și îndrumare și consiliere pentru pregătirea cererii de finanțare. Ne puteți contacta pe adresa de e-mail helpdesk@adrcentru.ro sau puteți transmite direct un mesaj către Biroul de Informare al ADR Centru completând formularul de solicitare de informații disponibil la adresa: https://www.regiocentru.ro/solicitari-de-informatii/.