În vederea abordării provocărilor strategice în contextul evaluării intermediare, a fost depusă la Comisia Europeană o propunere de modificare a Programului Regiunea Centru care a fost aprobată prin Decizia CE nr. 1525/ 04.03.2026.
Modificarea Programului Regiunea Centru a fost realizată pentru a alinia programul la noile priorități identificate în urma evaluării intermediare complementare pentru creșterea calității serviciilor educaționale și pentru finanțarea de proiecte-pilot pentru dezvoltarea de locuințe sociale durabile și la prețuri accesibile în regiune, având în vedere necesitatea unei incluziuni sporite a grupurilor vulnerabile și a desegregării comunităților marginalizate.
Principala modificare vizează introducerea unei noi priorități specifice 11 „O regiune cu locuințe sociale accesibile și durabile”, care contribuie la obiectivul specific 4.7 „Promovarea accesului la locuințe la prețuri accesibile și durabile”, cu o alocare FEDR de 5.000.000 EUR.
O altă modificare a programului constă în introducerea, în cadrul Priorității 6 „O regiune educată”, a unei noi acțiuni – 6.4 „Dezvoltarea rețelei de școli verzi”, care vizează proiecte de eficiență energetică în școlile din regiune, dintre cele care au avut contracte prin PNRR, cu o alocare FEDR de 17.260.000 EUR.
Programul ”Regiunea Centru” modificat și Decizia CE de aprobare nr. 1526/ 04.03.2026 pot fi consultate aici în integralitate.
