Concluzii studiu regional,

În vederea optimizării activității de implementare a Priorității 2 – „O regiune digitală” din cadrul Programului „Regiunea Centru 2021 – 2027”, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a contractat studiul „Evaluarea intervențiilor care vizează activitățile de digitalizare în beneficiul cetățenilor, al companiilor și al guvernelor”. Studiul, realizat de evaluatori independenți, oferă o imagine actuală în ceea ce privește relevanța și alinierea strategică, eficacitatea și capacitatea de implementare, eficiența economică, coerența și respectarea principiilor orizontale în cadrul Priorității 2 a PR Centru, precum și pentru fundamentarea corectă a viitoarei perioade de programare.

Pe parcursul a celor 10 luni de implementare, experții evaluatori au analizat prin metode științifice în ce măsură obiectivele Programului, în particular ale Priorității 2, sunt menținute prin proiectele depuse și selectate.

Primele rezultate observabile indică îmbunătățiri ale eficienței operaționale, productivității și calității proceselor interne, în special în rândul IMM-urilor care implementează pentru prima dată soluții digitale integrate (ERP, CRM, CAD/CAM, cloud). Dar, majoritatea proiectelor finanțate vizează cu preponderență tehnologiile de bază, în raport direct cu stadiul scăzut de digitalizare existent în rândul IMM-urilor și administrației publice din Regiunea Centru.

Foarte important, comparativ cu alte programe naționale (PNRR, POCIDIF), Prioritatea de Investiții nr. 2 este percepută ca fiind mai accesibilă și mai bine adaptată digitalizării de bază, în special pentru IMM-urile cu capacitate administrativă și tehnică limitată. Pentru majoritatea IMM-urilor, proiectele din acest domeniu reprezintă prima investiție structurată în digitalizare, baza pentru dezvoltarea lor ulterioară.

Triangularea rezultatelor obținute prin intermediul cercetărilor documentare, analizei socio-economice, sondajului, panelului de experți, interviuri, studii de caz etc., au creionat o serie de concluzii și recomandări dezbătute și aprobate în cadrul reuniunii Comitetului de Coordonare al Evaluării (CCE), format din reprezentanți ai autorităților publice, ai societății civile, mediului academic și economic din regiune, precum și reprezentanții Autorității de Management PR Centru – ADR Centru.

”Ne bucurăm că evaluarea confirmă relevanța strategică a Priorității 2, investițiile fiind aliniate cu nevoile structurale ale Regiunii Centru și adaptate la nevoile de digitalizare, dar sunt în același timp în concordanță și cu obiectivele europene. De asemenea, studiul a demonstrat că eficacitatea este în curs de materializare, sunt deja rezultate vizibile, ceea ce arată un potențial ridicat pe termen mediu. În privința eficienței, Programul Regiunea Centru poate genera valoare economică bună, raportat la costuri, deși aici mai sunt aspecte de ajustat în ceea ce privește creșterea ritmului administrativ.

Vom analiza cu atenție recomandările formulate, și sunt convins că, prin implementarea unor măsuri, cum ar fi echilibrarea volumului cerințelor administrative cu capacitatea beneficiarilor, durata evaluării și contractării etc. va crește nivelul de digitalizare existent în rândul IMM-urilor și al administrației publice din regiunea noastră”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Printre recomandările pentru actuala perioadă de programare 2021 – 2027, rezultate din evaluare se numără: creșterea transparenței și predictibilității etapelor de evaluare și contractare, inclusiv prin comunicări intermediare privind stadiul evaluării și optimizarea duratei procedurilor, acordarea unui sprijin diferențiat beneficiarilor, în funcție de nivelul de maturitate digitală, cu măsuri adaptate atât pentru beneficiarii aflați la prima investiție digitală, cât și pentru cei cu proiecte IT mature ș.a.

Pentru viitoarea perioadă de programare se recomandă orientarea ghidurilor de finanțare către rezultatele urmărite în utilizare și impactul operațional al soluțiilor digitale, cu menținerea cerințelor tehnice esențiale, structurarea apelurilor de finanțare în funcție de nivelul de maturitate digitală al beneficiarilor etc..

Această evaluare sprijină procesul decizional al Autorității de Management PR Centru prin concluzii bazate pe dovezi și recomandări operaționale, relevante atât pentru optimizarea implementării curente, cât și pentru fundamentarea viitoarei perioade de programare.

Context realizare Studiu de evaluare Program:

Conform reglementărilor europene, fiecare stat membru/autoritate de management are obligația de a efectua evaluarea programului/programelor pe care îl/le gestionează prin analiza independentă, transparentă și obiectivă a criteriilor de eficiență, eficacitate, coerență, relevanță, impact aferente programului regional pe care îl gestionează. În prezent, Autoritatea de Management pentru Programul Regiunea Centru gestionează un contract de consultanță încheiat cu consorțiul format din Civitta Strategy & Consulting SA și Lideea Development Actions SRL, care va realiza șapte studii de evaluare, acoperind toate domeniile de finanțare din cadrul programului. Studiul de evaluare pentru Tema 2 „Evaluarea intervențiilor care vizează activitățile de digitalizare în beneficiul cetățenilor, al companiilor și al guvernelor” , este al treilea din studiile finalizate în cadrul contractului și poate fi consultat pe site-ul ADR Centru la adresa: https://www.regiocentru.ro/biblioteca-studiilor-de-evaluare/ unde, pe măsură ce vor fi finalizate, vor fi publicate toate studiile de evaluare prevăzute în Planul Multianual de Evaluare al PR Centru.