Se deschide perioada de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în învățământul primar și secundar, precum și pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic în Regiunea Centru

Autoritatea de Management a Programului ”Regiunea Centru” a organizat o sesiune de informare dedicată Unităților Administrativ Teritoriale (UAT) și reprezentanților tehnici din unitățile de învățământ pre-universitar din Regiunea Centru care pregătesc cereri de finanțare pe două priorități de investiții din cadrul PR Centru. 

Aproape 25,6 milioane euro vor fi disponibile în această perioadă pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale din învățământul primar și secundar obligatoriu, precum și pentru dezvoltarea învățământului profesional și tehnic. Proiectele vor putea fi depuse de mâine și respectiv poimâine, fiind deschise timp de patru luni, până la sfârșitul lunii septembrie, în cadrul Priorității 6 – ”O Regiune educată” din Programul ”Regiunea Centru”.

Prin Intervenția 6.1.2 – Învățământul primar și secundar, din cadrul Acțiunii 6.1 – Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu vor putea solicita finanțare UAT individual sau în parteneriat cu unități școlare de stat sau de cult (dacă acestea au în proprietate clădiri unde funcționează unități școlare de stat) pentru investiții în infrastructura unităților publice de învățământ, inclusiv dotarea acestora, pentru a se crea condiții optime pentru desfășurarea activităților educaționale, conform standardelor de calitate în vigoare. Bugetul alocat este de 16.947.968 euro, detalii putând fi găsite pe pagina web: https://www.regiocentru.ro/actiuni/6-1-2-invatamant-primar-si-secundar/Pe de altă parte, un buget de 8.596.642 euro este alocat pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale din învățământul profesional și tehnic. Potențialii solicitanți din mediul urban și rural pot depune proiecte prin care solicită finanțarea investițiilor necesare pentru construirea, extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ profesional și tehnic, precum și pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor reabilitate sau modernizate. Detalii se regăsesc pe pagina web: https://www.regiocentru.ro/actiuni/6-2-cresterea-gradului-de-participare-la-invatamantul-profesional-si-tehnic/.

Trebuie subliniat faptul că, în cazul ambelor intervenții,se vor finanța și activitățile de formare a personalului, precum și activitățile de cooperare ce implică un partener dintr-un alt stat membru UE, ca și activități conexe. În cadrul webinar-ului de luni, 27 mai, au fost discutate condițiile de finanțare aplicabile în cadrul acestor apeluri de proiecte, aspectele tehnice referitoare la modalitatea de completare a cererii de finanțare în aplicația MySMIS2021, regulile de identitate vizuală și măsurile de informare și publicitate aplicabile pentru proiectele finanțate prin PR Centru 2021-2027. De asemenea, în cadrul întâlnirii, experții ADR Centru au răspuns la întrebările privind aceste teme, pentru care sunt atașate prezentările susținute.

Documente suport