Piste de biciclete și trotuare modernizate în Vlăhița, Harghita

Autoritățile publice din orașul Vlăhița au semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru ” 2021 – 2027 un contract de finanțare în valoare de peste două milioane de euro pentru creșterea confortului locuitorilor și a atractivității orașului pentru turiști. Orașul Vlăhița este situat la jumătatea distanței dintre Odorheiul Secuiesc și Miercurea Ciuc, la poalele Munților Harghita, o zonă turistică emergentă, bazată pe frumusețea naturală a Carpaților de Curbură și pe bogăția izvoarelor minerale.

Contractul „Amenajare piste de biciclete și trotuare pe strada Republicii din orașul Vlăhița” este finanțat în cadrul Priorității 4: „O Regiune cu Mobilitate Urbană Durabilă”, Acțiunea 4.2 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în orașele Regiunii Centru (inclusiv Zone Funcționale Urbane). Valoarea totală a contractului este de 14.002.362,15 lei, din care valoarea finanțării europene nerambursabile, din Fondul European de Dezvoltare (FEDR) este de 10.438.056,35 lei. Termenul de finalizare al proiectului este februarie 2029.

„Localitate componentă a orașului Vlăhița, Băile Homorod sunt cele mai cunoscute publicului din afara județului Harghita, dar nu sunt singurele „Băi” ale zonei și nici singurele atracții turistice. În Vlăhița mai este Ștrandul Termal „Nostalgia”, iar foarte aproape în împrejurimi, Băile Selters, Băile Chirui, Fântâna sărată de la Lueta. Lor și se adaugă rezervația naturală Poiana Narciselor de la Vlăhița și numeroase trasee de drumeție montană. Sunt argumentele pe care se întemeiază acțiunile autorităților publice din Vlăhița de sprijinire a turismului ca pilon de dezvoltare economică a zonei și de creștere a nivelului de trai al localnicilor. O ambianță plăcută și infrastructura de mobilitate bine dezvoltată sunt elemente importante pentru creșterea atractivității zonei. De aceea, la Vlăhița se vor investi peste două milioane de euro, fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea mobilității urbane durabile nemotorizate, în centrul orașului, pe strada care asigură accesul spre ștrandul termal. Este al treilea contract de finanțare care are ca obiect exclusiv construirea de piste de biciclete si trotuare din Regiunea Centru. Celelalte două proiecte sunt ale Municipiului Sibiu, și prevăd  construirea de piste de Biciclete și trotuare de-a lungul râului Cibin. Unul a fost deja finalizat, a fost finanțat prin POR 2014 – 2020, s-a bucurat de succes și acum s-a semnat contractul de finanțare pentru a doua etapă, de extindere a pistelor din zona centrală spre cartiere nou construite. Beneficiile acestui tip de mobilitate sunt evidente, de la plăcerea de a face mișcare, la reducerea poluării și uneori chiar posibilitatea de a face economie de timp. De aceea, chiar dacă nu întotdeauna prin proiecte dedicate, ci mai ales prin includerea în proiecte mai complexe, acest tip de infrastructură se dezvoltă în toată Regiunea Centru”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Proiectul se implementează în orașul Vlăhița, unde infrastructura de mobilitate nemotorizată (piste de biciclete și trotuare) este insuficientă și nesigură, ceea ce limitează utilizarea transportului alternativ și accentuează dependența de autoturismul personal, mai ales pentru că nu există un sistem viabil de transport public urban.

Principalele lucrări de intervenție care se vor realiza prin acest proiect sunt: construirea unei piste de biciclete cu două benzi, pe strada Republicii, cu o lungime de 2,507 km; reabilitarea și modernizarea trotuarelor adiacente cu o lungime de 0,515 km; implementarea unui sistem de bike-sharing cu biciclete electrice, constând în 2 stații, câte una la fiecare capăt al pistei de biciclete, cu câte 14 spații de andocare fiecare și 28 de biciclete, dintre care 14 electrice, 14 neelectrice; instalarea unui sistem de iluminat eficient energetic pe traseele pietonale și ciclabile, destinat creșterii siguranței și atractivității utilizării infrastructurii pe timp de seară/noapte, 50 stâlpi de iluminat cu sistem de telegestiune.

Proiectul include și activități de cooperare la nivel european. În acest sens Orașul Vlăhița a semnat un acord de colaborare cu Consiliul Local Balatonboglár (Ungaria), care are ca scop facilitarea schimbului de bune practici privind cunoștințele și experiențele în domeniul mobilității urbane durabile. De asemenea, se vor organiza și activități de promovare și conștientizare a populației cu privire la utilizarea infrastructurii realizate și la avantajele modurilor nemotorizate de transport.

Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt pietonii și bicicliștii care utilizează strada Republicii, utilizatorii ștrandului termal din Vlăhița, elevii și tinerii care se deplasează către unități de învățământ și zone rezidențiale situate de-a lungul străzii Republicii. Dar, de fapt, beneficiari sunt toți locuitorii orașului Vlăhița care are populația totală de peste 7.500 cetățeni, conform datelor demografice INS din 2024; turiștii care vizitează localitatea și întreaga zonă ag Harghitei, operatorii economici locali și sectorul turistic.

__________________________________________________________________________________

Pentru mai multe detalii, puteți consulta fișa de proiect atașată.

Dacă doriți informații în timp real despre PR Centru și alte oportunități, puteți instala aplicatia PRoCentru disponibilă pe Android sau iOS. Pe website-ul programului www.regiocentru.ro, în secțiunile Implementare Program sau Comunicare, găsiți mai multe situații, informări, harta contractelor și listele de beneficiari.