Două noi finanțări obținute prin programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027
Municipiul Blaj a obținut o finanțare de peste 5 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a încă șase ansambluri de locuințe colective. Este vorba despre 2 noi contracte de finanțare pe care UAT Blaj le-a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritate de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027. Contractele sunt finanțate în cadrul Priorității 3: „O Regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.1 – Eficiență energetică în clădiri rezidențiale.
- Contractul „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj – 3 componente – Cerere 5” are valoarea totală de 12.467.188,81 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Bugetul de Stat este de 10.369.115,61 lei. Diferența până la valoarea totală a proiectului este reprezentată de contribuția beneficiarului. Contractul vizează reabilitarea energetică a trei blocuri, situate pe Bulevardul Eroilor la numerele 16, 17 și 30, cu un total de 112 unități locative.
- Contractul „Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale din municipiul Blaj – 3 componente – Cerere 6” are valoarea totală de 12.895.577,35 lei din care valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Bugetul de Stat este de 12.128.284,07 lei. Diferența până la valoarea totală a proiectului este reprezentată de contribuția beneficiarului. Contractul vizează reabilitarea energetică a trei blocuri, situate pe Strada George Barițiu nr. 14, și strada Câmpul Libertății, numerele G4 și G5, cu un total de 144 de unități locative.
Ambele proiecte se estimează că vor fi finalizate în luna iunie 2028.
„Costurile de întreținere a unei locuințe au crescut vertiginos în ultimii ani, mare parte din cauza creșterii prețurilor energiei. De aceea, lucrările de eficientizare energetică a imobilelor vechi, sunt o prioritate. Pentru proprietari, deoarece duc la creșterea confortului și la economii în bugetul familiei, iar pentru comunități pentru că reduc emisia de gaze cu efect de seră și contribuie la combaterea schimbărilor climatice. În același timp banii economisiți de locatari prin factura mai mică la energie se întorc în alte sectoare sprijinind economia și creșterea nivelului de trai. Cu aceste două noi contracte de finanțare, numărul total al finanțărilor de Municipiul Blaj în cadrul PR Centru ajunge la nouă, iar valoarea totală a semelor alocate acestora la peste 122 de milioane de lei”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
Ambele proiecte sunt esențiale pentru îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate și eficiență energetică stabilite la nivel local și național, contribuind direct la dezvoltarea durabilă a municipiului Blaj. Imobilele din Blaj, construite în anii ‘70, înregistrează pierderi semnificative de energie și nu sunt conforme cu cerințele moderne de eficiență energetică. Proiectul de regenerare energetică are ca scop reducerea acestor pierderi și limitarea risipei prin măsuri precum îmbunătățirea izolației termice, instalarea de ferestre performante, utilizarea de corpuri de iluminat eficiente și integrarea de surse regenerabile, cum ar fi panourile solare.
Concret, se va demonta termoizolația veche și se va înlocui cu una nouă , mai performantă; se va înlocui tâmplăria existentă cu tâmplărie termoizolată cu eficiență ridicată; se va monta în fiecare apartament câte o pompă de căldură aer-aer. Se va monta pentru fiecare scară, un sistem fotovoltaic iar energia produsă se va utiliza pentru alimentarea corpurilor de iluminat de pe casa scării. De asemenea, se va monta suplimentar pentru fiecare apartament un sistem fotovoltaic care se va utiliza pentru alimentarea pompelor de căldură aer-aer montate în fiecare apartament. Învelitoarea va fi rectificată și înlocuită cu țiglă ceramică. În jurul soclului blocurilor va fi realizat un trotuar perimetral cu evacuarea apelor pluviale. În plus, se va realiza și reabilitarea rețelei de iluminat în spațiile comune.
Beneficiarii direcți ai proiectelor sunt proprietarii și locatarii celor 256 de unități locative din cele șase blocuri reabilitate, dar va beneficia întreaga comunitate de îmbunătățirea esteticii urbane.
__________________________________________________________________________________
Pentru mai multe detalii, puteți consulta fișele de proiect atașate.
Dacă doriți informații în timp real despre PR Centru și alte oportunități, puteți instala aplicatia PRoCentru disponibilă pe Android sau iOS. Pe website-ul programului www.regiocentru.ro, în secțiunile Implementare Program sau Comunicare, găsiți mai multe situații, informări, harta contractelor și listele de beneficiari.








