Municipiul Târgu Secuiesc va beneficia de o nouă infrastructură pentru transportul verde, printr-un proiect finanțat în cadrul Programului „Regiunea Centru Centru” 2021–2027. Investiția, în urma semnării contractului de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prevede realizarea unei rețele moderne de piste pentru biciclete, trotuare, iluminat cu LED alimentat cu energie fotovoltaică și sisteme de monitorizare și siguranță, care vor contribui la creșterea mobilității urbane durabile și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
În cadrul Priorității 4 – „O Regiune cu mobilitate urbană durabilă”, Acțiunea 4.1 – „Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane)”, Municipiul Târgu Secuiesc va implementa timp de 32 de luni, în perioada 21.08.2026 – 21.04.2029, proiectul „Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete la nivelul Municipiului Târgu Secuiesc, județul Covasna: Tinoasa – Lunga”. Valoarea proiectului este de 38.292.818,90 lei, iar valoarea nerambursabilă, din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Bugetul de Stat, este de 16.786.271,13 lei.
Prin această investiție se urmărește creșterea gradului de mobilitate urbană durabilă în Municipiul Târgu Secuiesc prin dezvoltarea unei infrastructuri sigure, accesibile și nepoluante destinate transportului nemotorizat. Astfel, se vor realiza de piste pentru biciclete și trotuare, care vor contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la îmbunătățirea calității vieții urbane. Problematica relevantă pentru investiția propusă este dată de insuficiența infrastructurii dedicate transportului nemotorizat, care ar putea oferi o alternativă sigură și ecologică la utilizarea autoturismului personal, în special pe rutele de navetă între zona urbană și cea periurbană.
În acest sens, proiectul prevede realizarea unei rețele moderne de piste pentru biciclete cu o lungime totală de aproximativ 10,25 km, pe traseul Tinoasa – Săsăuși – Lunga, asigurând conectivitatea între zonele rezidențiale, instituțiile publice și principalele artere de circulație din municipiu, contribuind la creșterea siguranței în trafic, prin separarea fluxului de bicicliști de traficul rutier pe un drum național intens circulat. Totodată, investiția va contribui la îmbunătățirea conectivității urbane între satele componente ale UAT Târgu Secuiesc. Un alt element al proiectului îl reprezintă derularea unor activități de cooperare și schimb de bune practici cu alte autorități din localitățile Gyongyos din Ungaria, Lodygowice din Polonia și Losenec din Slovacia, privind implementarea de soluții de mobilitate verde.
„Pentru Regiunea Centru, investiția europeană din municipiul Târgu Secuiesc reprezintă un proiect important pentru dezvoltarea mobilității urbane durabile și se integrează într-o viziune mai largă de dezvoltare a zonei funcționale urbane. Prin realizarea acestei piste se creează o legătură cu alte investiții de infrastructură verde, de agrement sau de mobilitate rutieră și se contribuie la dezvoltarea unei rețele coerente de transport la nivelul județului. În același timp, proiectul este complementar cu investițiile realizate în municipiu prin PR Centru, inclusiv cu cele care vizează piste de biciclete și alei pietonale prin intermediul proiectului Îmbunătățirea calității vieții populației din Municipiul Târgu Secuiesc. Faptul că, după redeschiderea apelului, numărul proiectelor depuse pe această linie de finanțare aproape s-a triplat arată interesul crescut al autorităților locale pentru soluții de mobilitate mai sigure, mai accesibile și mai puțin poluante. În cadrul Acțiunii 4.1, pe primul apel au fost depuse 8 proiecte, din care șase au fost contractate, având o valoare totală de aproape 390 milioane lei. În urma redeschiderii apelului, numărul proiectelor depuse aproape s-a triplat, valoarea totală cumulată a cererilor de finanțare depășind de un miliard lei. Până în acest moment, din cele 21 cereri de finanțare depuse în cadrul celui de-al doilea apel, 11 proiecte sunt contractate, iar 4 proiecte sunt în faza de precontractare”, a declarat domnul Simion CREȚU – Director general al ADR Centru.
În cadrul activității de bază vor fi realizate lucrări pentru pista de biciclete, în lungime de 10,255 km și pe o suprafață de 16.902 mp, care vor include lucrări pregătitoare, terasamente și structura rutieră a pistei pentru cicliști. De asemenea, vor fi realizate trotuare în intravilanul localităților, cu lățimea minimă de 1 m și o suprafață de 8.987 mp. Investiția include și lucrări pentru consolidarea acostamentului drumului național, racordări la drumurile laterale și dispozitive de scurgere a apelor. Pentru asigurarea unor condiții de siguranță și confort pentru utilizatori va fi realizat un sistem de iluminat alcătuit din 318 stâlpi de iluminat cu LED, alimentați cu panouri fotovoltaice. Totodată, va fi instalat un sistem CCTV compus din 38 de camere și un server, montat pe stâlpii de iluminat, pentru supraveghere și, în secundar, numărarea utilizatorilor, cu funcție de înregistrare video și analiză a fluxului de bicicliști. Sistemul va permite numărarea automată a utilizatorilor, monitorizarea traficului velo și asigurarea securității traseului. Pentru siguranța circulației vor fi realizate marcaje longitudinale și transversale, vor fi montate indicatoare rutiere, stâlpișori de delimitare flexibili, vor fi semnalizate restricțiile prin indicatoare și vor fi instalate parapete metalice. Suprafața pistei va fi vopsită și marcată în culoarea verde.
Beneficiarii direcți sunt entitățile și întreaga comunitate care vor resimți beneficii la nivel sistemic, ca urmare a funcționării pistei și a schimbărilor induse în sistemul de mobilitate urbană. Populația totală a Municipiului Târgu Secuiesc și a satelor deservite de investiție, aproape 19.000 locuitori, va beneficia de îmbunătățirile aduse sistemului de transport și de campaniile de conștientizare privind protecția mediului urban și siguranța rutieră. Grupul țintă include persoane din toate categoriile de vârstă. Beneficiarii indirecți sunt turiștii și vizitatorii, iar județul Covasna și Regiunea Centru vor beneficia, de asemenea, indirect de investiția realizată. Potrivit estimărilor proiectului, numărul persoanelor care vor utiliza pistele și traseele pentru biciclete construite, modernizate sau extinse va depăși 62.000, incluzând populația satelor din zonă și turiști. Activitățile proiectului vor determina o scădere a emisiilor de echivalent CO₂ și a traficului rutier motorizat și vor conduce, în mod direct, la creșterea numărului de bicicliști din arealul de influență și zona de impact a proiectului cu mai mult de 40%.
Lista tuturor contractelor semnate, cu finanțare prin PR Centru 2021-2027, se poate accesa la link: https://www.regiocentru.ro/situatie-proiecte-depuse/
Pentru mai multe detalii, puteti consulta fisa de proiect atasata. Daca doriti informatii in timp real despre PR Centru si alte oportunitati, puteti instala aplicatia PRoCentru disponibila pe Android sau iOS. Pe website-ul programului www.regiocentru.ro, in sectiunile Implementare Program sau Comunicare, gasiti mai multe situatii, informari, harta contractelor si listele de beneficiari.







