Având în vedere apelul de proiecte din cadrul Intervenției 1.4.2 – Scale up pentru start-up-uri și microîntreprinderi, componentă a Priorității 1 din Programul ”Regiunea Centru”, ADR Centru a organizat o sesiune tehnică de informare online în data de 31 ianuarie 2024, de la ora 11.00.
Mai mult de 220 potențiali solicitanți de finanțare reprezentând mediul de afaceri regional au participat la această sesiune de informare, care a fost pregătită de Autoritatea de Management a PR Centru 2021-2027 din cadrul Agenției pentru dezvoltare Regională Centru.
Sesiunea de lucru a durat mai mult de două ore, în cadrul a patru prezentări succintefiind abordatecondițiile de finanțare aplicabile în cadrul apelului, aspecte tehnice referitoare la modalitatea de completare a cererii de finanțare în aplicația MySMIS2021, regulile de identitate vizuală și măsurile de informare și publicitate aplicabile pentru PR Centru 2021-2027.
În cadrul acestui webinar, privind Prioritatea 1 ”O regiune competitivă prin inovare și întreprinderi dinamice pentru o economie inteligentă” din cadrul PR Centru, au fost adresate 67 de întrebări – despre apelul de proiecte și modalitatea de accesare a fondurilor – toate primind răspuns în direct. Pentru că multe întrebări au vizat spețe punctuale, care nu au putut fi încadrate în anumite categorii punctuale, potențialii solicitanți au primit sugestia de a transmite o detaliere a cazurilor prezentate, pentru a obține un răspuns mai precis. O sinteză a tuturor întrebărilor și răspunsurile oficiale la acestea vor fi publicate în secțiunea dedicată apelului de proiecte, din pagina web dedicată programului, respectiv la următorul link https://www.regiocentru.ro/actiuni/1-4-2-scale-up-pentru-start-up-uri-si-microintreprinderi/.
”În urmă cu un an ne-am întâlnit fizic cu sute de potențiali beneficiari de finanțare din mediul privat și le-am prezentat atunci condițiile generale și oportunitățile de accesare a fondurilor europene. Acum, pentru că este vorba de aspecte concrete care trebuie comunicate cât mai repede, dar și pentru că oamenii de afaceri sunt implicați în diferite activități, am optat pentru acest tip de discuții tehnice, în cadrul unui webinar, deoarece astfel am eficientizat timpul și resursele alocate întâlnirilor.
Experții ADR Centru care au lucrat punctual la pregătirea acestui apel de proiecte – care are un buget cumulat de peste 27,6 milioane euro – au răspuns la fiecare întrebare în parte. Ne bucurăm că persoanele interesate de accesarea fondurilor europene au venit cu întrebări tehnice, deoarece astfel avem convingerea că deja se lucrează la pregătirea cererilor de finanțare, cele mai multe aspecte semnalate făcând referire la detalii din cadrul Ghidului Solicitantului.
Evident, concurența va fi acerbă, de aceea trebuie avută mare atenție la cerințele de finanțare expuse. Noi suntem pregătiți să-i sprijinim pe toți potențialii solicitanți să gestioneze cât mai bine pregătirea și apoi implementarea proiectelor de dezvoltare”, a declarat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.
Pentru cei interesați, materialele prezentate în cadrul sesiunii online, ca și mai multe detalii despre acest apel de proiecte sunt disponibile pe pagina de internet a Programului ”Regiunea Centru”, www.regiocentru.ro,