Începând cu 26 martie 2026, la nivelul Regiunii Centru se pot depune cereri de finanțare pentru accesarea de fonduri nerambursabile destinate investițiilor pentru îmbunătățirea condițiilor de cazare și a activităților recreative din taberele școlare. Proiectele se depun online, finanțarea fiind asigurată prin Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027 – Acțiunea 7.2 Creșterea incluziunii sociale a copiilor și tinerilor prin dezvoltarea activelor turistice publice și a serviciilor turistice adresate lor, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Autoritate de Management. Alocarea financiară pe această linie de finanțare este de 8,06 milioane euro, iar proiectele se pot depune până în 26 august 2026.

În cadrul evenimentului online de lansare a acestui apel de proiecte și informare a potențialilor solicitanți de finanțare, cei aproape 40 de participanți au aflat informații specifice despre condițiile de accesare ale acestor fonduri, eligibilitatea solicitanților de fonduri, modul de completare al cererii în platforma electronică, dar și despre activitățile obligatorii care trebuie să fie prevăzute în proiecte. Valoarea minimă a finanțării nerambursabile solicitate per proiect poate fi de 240.000  euro, respectiv maxim de 3.600.000 euro.

Prezentările susținute în cadrul evenimentului pot fi accesate mai jos, iar pentru Ghidul Solicitantului și mai multe detalii referitoare la acest apel de finanțare puteți accesa link-ul: https://www.regiocentru.ro/actiuni/incluziune-sociala-copii-si-tineri-tabere-scolare-7-2-1/.

Apelul de proiecte este de tip competitiv, cu termen limită de depunerea cererilor de finanțare, iar cererile de finanțare pot fi depuse de către autorități sau instituții publice locale, structurile ce au personalitate juridică responsabile cu organizarea și funcționarea centrelor de agrement sau a taberelor, atât direct cât și ca parteneriat între aceste entități.   

Proiectele depuse pot solicita fonduri pentru activități ce vor viza:

– construirea/ reabilitarea/ modernizarea/ extinderea și dotarea spațiilor de cazare și de pregătire/servire a mesei

– construirea/reabilitarea/modernizarea/extinderea și dotarea spațiilor vizând activitățile educaționale și de recreere /de agrement /petrecerea timpului liber (terenuri de sport, alte spații pentru activități sportive, recreative, educative etc.)

– activități complementare/auxiliare investiției de bază precum: delimitarea si împrejmuirea obiectivului de investiție, amenajarea de standuri de biciclete,  construcție/ extindere/ reabilitare/ modernizare clădiri conexe de tipul spațiilor tehnice, inclusiv utilitățile necesare pentru funcționalitatea acestora, amenajarea unor spații speciale pentru depozitarea selectivă a deșeurilor.