Începând cu 28 august 2026, la nivelul Regiunii Centru se pot depune cereri de finanțare pentru accesarea de fonduri nerambursabile destinate finanțării acțiunilor prevăzute în Apelul 7.3 ”Sprijinirea protecției, conservării și valorificării durabile a patrimoniului cultural și natural și stimularea dezvoltării zonelor turistice din ITI”. Proiectele se pot depune până în 28 octombrie 2026, ora 12:00, apelul de proiecte fiind de tip competitiv.
Proiectele se depun online, prezentul apel de proiecte se adresează exclusiv teritoriilor aferente celor două Investiții Teritoriale Integrate (ITI) din Regiunea Centru, respectiv ITI Microregiunea Țara Făgărașului și ITI Moții – Țara de Piatră, atât din mediul rural, cât și din mediul urban. Prin natura investițiilor propuse, apelul sprijină atât protejarea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural și diversificarea ofertei turistice și culturale, cât și îmbunătățirea calității vieții la nivel local, contribuind astfel la dezvoltarea economică, inovarea socială și incluziunea socială în teritoriile celor două ITI.
Bugetul alocat acestui apel, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Autoritate de Management, este de 5.882.353 euro. Distribuția fondurilor între cele două ITI din Regiunea Centru se realizează proporțional cu populația: respectiv 70% din alocare pentru ITI Microregiunea Țara Făgărașului – 4.117.647 euro; 30% din alocare pentru ITI Moții – Țara de Piatră (componenta județului Alba) – 1.764.706 euro
În cadrul evenimentului online de lansare a acestui apel de proiecte și informare a potențialilor solicitanți de finanțare, participanți au aflat informații specifice despre condițiile de accesare ale acestor fonduri, modul de completare al cererii în platforma electronică, dar și despre activitățile minime de obligatorii care trebuie să fie prevăzute în proiecte.
Prezentările susținute în cadrul evenimentului pot fi accesate mai jos, iar pentru Ghidul Solicitantului și mai multe detalii referitoare la acest apel de finanțare puteți accesa link-ul: https://www.regiocentru.ro/actiuni/p-7-actiunea-7-3/.
Proiectele depuse pot solicita fonduri pentru activități ce vor viza:
- Intervenții asupra infrastructurii – patrimoniu cultural (clasa A, inclusiv UNESCO, și clasa B, respectivrestaurarea, reabilitarea, consolidarea, conservarea și punerea în valoare a monumentului istoric, Activități auxiliare/complementare investiției de bază aferente intervențiilor vizând patrimoniul cultural, precum amenajări peisagistice pentru evidențierea obiectivului, împrejmuire, etc
- Activități de tip soft care vizează realizarea obiectivului specific privind creșterea rolului culturii și turismului sustenabil în dezvoltarea economică, integrarea socială și inovarea socială: activități de inovare socială și dezvoltare comunitară care contribuie la valorificarea patrimoniului, activități care promovează incluziunea socială, participarea comunităților defavorizate, activități de implicare activă și participativă a comunității locale și a părților interesate relevante în implementarea și valorificarea rezultatelor proiectului.
Aceste activități soft mai cuprind activități de marketing și promovare turistică a obiectivului vizat de intervenție, și, după caz, a activităților soft propuse (inclusiv activități de digitalizare și/sau digitizare); activități de creștere a capacității administrative (inclusiv de cooperare transfrontalieră și transnațională)
Teritoriile aferente celor 2 ITI sunt:
1.ITI MICROREGIUNEA ȚARA FĂGĂRAȘULUI, la data lansării apelului de proiecte, include UAT-uri din județele Brașov și Sibiu. Teritoriul eligibil cuprinde UAT-uri din județele Brașov și Sibiu, după cum urmează:
• Județul Brașov: Municipiul Făgăraș, Orașul Victoria, comunele: Beclean, Cincu, Comăna, Drăguș, Hârseni, Lisa, Jibert, Mândra, Părău, Recea, Șercaia, Șinca, Șinca Nouă, Sâmbăta de Sus, Șoarș, Ticușu, Ucea, Viștea, Voila.
• Județul Sibiu: orașele Avrig și Tălmaciu, și comunele: Arpașu de Jos, Boița, Bruiu, Cârța, Cârțișoara, Porumbacu de Jos, Racovița, Roșia, Șelimbăr, Brădeni.
2.ITI MOȚII – ȚARA DE PIATRĂ, la data lansării apelului de proiecte, include UAT-uri din județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Hunedoara. În cadrul acestui apel de proiecte sunt eligibile exclusiv UAT-urile incluse în ITI din județul Alba, aflate în Regiunea Centru. Teritoriul eligibil include UAT-uri din județul Alba, respectiv orașele și comunele montane din zona Munților Apuseni, după cum urmează:
• Orașele: Abrud, Baia de Arieș, Câmpeni, Zlatna
• Comunele: Albac, Almașu Mare, Arieșeni, Avram Iancu, Bistra, Bucium, Ciuruleasa, Gârda de Sus, Horea, Întregalde, Lupșa, Meteș, Mogoș, Ocoliș, Poiana Vadului, Ponor, Poșaga, Râmeț, Roșia Montană, Sălciua, Scărișoara, Sohodol, Vadu Moților, Vidra.




