Cu un buget de 1,7 milioane euro fonduri nerambursabile disponibile pentru fiecare linie de finanțare, solicitanții interesați de accesarea de fonduri prin intervențiile 1.3.3 -Platformă pilot de inovare deschisă și 2.1.2 Platformă regională pilot de open-innovation în domeniul smart-city, pot depune cereri de finanțare în intervalul 18 mai – 17 iulie 2026.

Prin Programul Regiunea Centru 2021-2027 sunt sprijinite două proiecte strategice regionale care vor viza crearea și operaționalizarea unei platforme de inovare deschisă în domeniile de specializare inteligentă ale Regiunii Centru, respectiv crearea și operaționalizarea unei platforme de inovare deschisă în domeniul Smart City. Cele două proiecte finanțate sunt menite să testeze conceptul de inovare deschisă sub forma inovării bazate pe cerere și a co-creației, în sectoarele și domeniile de specializare și în domeniul smart-city, precum și facilitarea interacțiunii dintre clienții și furnizorii de soluții.

În cadrul evenimentului online de lansare a acestor apeluri de proiecte și informare a potențialilor solicitanți de finanțare, cei aproape 30 de participanți au aflat informații specifice despre condițiile de accesare ale acestor fonduri, modul de completare al cererii în platforma electronică, dar și despre activitățile minime de obligatorii de comunicare care trebuie să fie prevăzute în proiecte.

Apelul competitiv cu termen limită, finanțează activități de:

– design, creare și operaționalizare a câte unei platforme web de inovare deschisă, ca instrument digital on-line, deschis și accesibil,

– activități de animare a Platformei, sprijin pentru utilizatorii platformelor pe aspecte specifice

– organizarea de competiții de soluții pentru provocări tehnologice și societale

– organizarea de evenimente de profil (eveniment de promovare, hackaton-e etc.)

– participarea la evenimente de profil

– activități de cooperare

Pot depune proiecte solicitanții reprezentanți ai parteneriatelor care vor include organizații de cercetare și diseminare a cunoștințelor întreprinderi, unități administrativ teritoriale din Regiunea Centru și organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul cultural sau cetățenesc din Regiunea Centru. Ghidul solicitantului și anexele acestuia https://www.regiocentru.ro/actiuni/1-3-3-platforma-pilot-de-inovare-deschisa-2-1-2-platforma-regionala-pilot-de-open-inovation-in-domeniul-smart-city-2/  sau https://www.regiocentru.ro/actiuni/2-1-2-platforma-regionala-pilot-de-open-inovation-in-domeniul-smart-city-2/       

Prezentările susținute în cadrul evenimentului pot fi accesate mai jos.  

Documente suport